Protecția împotriva apei și umezelii este caracteristica esențială a hăinuțelor outdoor pentru copii, mai ales pentru cei care petrec mult timp în aer liber și în natură.
Întâlnim des confuzia între termenii impermeabil, hidrofob (sau hidrofug) și rezistent la apă (și variantele în engleza waterproof, water repellent și water resistant). Nici nu e de mirare că părinții sunt puși în dificultate atunci când trebuie să aleagă hăinuțele copiilor.
Sună complicat la început, dar hai să le luăm pe rând.
Impermeabil (waterproof) – hainele impermeabile sunt confecționate din materiale tehnice, oferă o rezistență superioară la apă, fiind cea mai bună variantă pentru protecția împotriva ploii, zăpezii sau umezelii. Recomandate pentru expunere prelungită la apă, activități sportive/intense sau ploaie torențială.
Hidrofug/hidrofob (water repellent) – îmbrăcămintea hidrofobă/hidrofugă (water repellent) este de obicei tratată cu o peliculă care respinge apa și murdăria. Oferă rezistență medie, fiind potrivită pentru activități de zi cu zi, expunere scurtă sau accidentală la apă.
Rezistent la apă (water resistant) – hainele rezistente la apă sunt confecționate dintr-o țesătură densă, ale cărei fibre nu permit apei să pătrundă cu rapiditate. Însă densitatea țesăturii te ferește de apă doar pentru o anumită perioada, de obicei scurtă.
Trebuie să menționăm că multe din hainele outdoor disponibile acum pe piață bifează două sau chiar toate trei din proprietățile de mai sus. Să luăm un exemplu:
În cele ce urmează, vom discuta pe larg despre cele trei categorii de materiale și vom veni cu câteva recomandări proprii în ceea ce privește utilizarea lor.
Îmbrăcămintea impermeabilă sau waterproof
Hainele impermeabile sunt, cu siguranță, cea mai bună variantă pentru protecția celor mici. Acestea prezintă cel mai înalt grad de rezistență la ploaie, zăpadă și umezeală, fiind confecționate din materiale tehnice.
Multe din hainele impermeabile au si fermoarele impermeabile (sau protejate de ploaie) și cusăturile lipite, evitându-se astfel orice posibilitate ca apa să ajungă la pielea celui mic.
Ca să alegi cea mai bună opțiune de îmbrăcăminte impermeabilă pentru activitățile copilului, este necesar să acorzi o atenție sporită gradului de impermeabilitate.
Gradul de impermeabilitate se măsoară în mm și determină nivelul de apă acumulat până la momentul penetrării materialului. Acesta se stabilește cu ajutorul unui tub care este plasat peste țesătură și umplut progresiv cu apă.
Care sunt principalele grade de impermeabilitate și când sunt recomandate?
Este important ca alegerea gradului de impermeabilitate să fie făcută în funcție de contextul în care este purtată haina. O jachetă cu impermeabilitate de 12.000 mm face față condițiilor de umiditate crescută, în timp ce, pentru activitățile de zi cu zi, este suficientă o jachetă de 3.000 mm sau 5.000 mm.
Grad de impermeabilitate 3.000 mm. Recomandat pentru:
- Activități pe timp de ploaie ușoară sau zăpadă uscată;
- Activități de zi cu zi (mers la școală, plimbări în oraș, stat în curte etc.).
Grad de impermeabilitate 5.000 mm. În plus față de activitățile de mai sus, adăugăm la recomandări:
- Activități pe timp de ploaie torențială sau zăpadă umedă;
- Săritul/ jucatul în bălți;
- Ski turistic (cu pauze, pe pârtii amenajate, în zile cu vreme frumoasă).
Grad de impermeabilitate 8.000 mm. Acest grad de impermeabilitate intră în zona "pro", așa că adăugăm la recomandări:
- Activități outdoor îndelungate în condiții de zăpadă umedă (ex. ski pe pârtii izolate, sport de performanță, etc.).
Grad de impermeabilitate 10.000+ mm. Nu vrem să ajungem în astfel de situații, dar e bine de știut că impermeabilitatea mai mare de 10.000 mm ajută în:
- Situații extreme (oferă protecția necesară în cazul blocării în zăpadă, avalanșei, rătăcirii în pădure etc.).
Ce alte proprietăți ne interesează la îmbrăcămintea impermeabilă? Pe lângă gradul de impermeabilitate, este important ca articolelele de îmbrăcăminte să fie confecționate din materiale respirabile, astfel încât umezeala produsă de propriul corp în timpul activităților să fie eliminată.
Totodată, este bine de știut că impermeabilitatea vine la pachet, de cele mai multe ori, și cu bune proprietăți anti-vânt, o calitate esențială când vine vorba de condițiile meteo mai puțin prietenoase cu cel mic.
Hainele hidrofobe (water repellent)
În cazul hainelor hidrofobe (sau hidrofuge) protecția este asigurată de tratarea țesăturii. Mai exact, materialul este învelit într-o peliculă subțire care respinge apa și murdăria. La îmbrăcămintea care prezintă acest strat, vei putea observa cum apa se strânge în picături pe suprafața materialului.
Principalele tipuri de înveliș (tratament) prezente pe piață sunt:
- BIONIC-FINISH® ECO
- Teflon EcoElite™
- Durable Water Repellent (DWR)
De ce vorbim atunci, în cazul articolelor hidrofobe, despre un nivel mediu de protecție împotriva umidității? În primul rând, tratamentul hidrofob minimizează contactul între apă și material, protejând astfel de ploaie, însă nu la nesfârșit. De aceea, hainele hidrofobe sunt recomandate pentru activități de zi cu zi, ploaie ușoară, expunere scurtă sau accidentală la apă.
Apoi, în timp, stratul de tratament se degradează, iar materialul revine la proprietățile inițiale. Cu toate acestea, stratul impermeabil poate fi refăcut cu ajutorul unor produse speciale. Pe Mudi.ro, vei găsi spray-ul de impermeabilizare OrganoTex® , un produs excelent pentru restabili învelișul hidrofob al textilelor.
Îmbrăcămintea rezistentă la apă (water resistant)
Articolele de îmbrăcăminte outdoor care sunt etichetate drept “water resistant” prezintă cel mai scăzut nivel de protecție în fața umidității. În general, hainele rezistente la apă datorează această proprietate materialului dens, ale cărui fibre nu permit apei să pătrundă cu rapiditate.
Tipul acesta de haine outdoor protejează în cazul zăpezii uscate sau a unei ploi ușoare, însă devin ineficiente pe măsură ce umiditatea sau timpul petrecut afară crește.
Concluzie
Pe scurt, un material impermeabil (waterproof) oferă o rezistență superioară la ploaie, zăpadă și umezeală, în timp ce îmbrăcămintea hidrofugă (water repellent) presupune o rezistență medie, iar cea rezistentă la apă (water resistant), un nivel de protecție destul de scăzut.
Este ideal ca hainele outdoor pentru copii să fie impermeabile, mai ales dacă ai un copil activ, căruia îi place să stea mult afară. Însă hăinuțele hidrofobe sau rezistente la apă se pot utiliza și ele, în funcție de specific, în diferite contexte.
Pe Mudi.ro, te așteptăm cu o selecție premium de haine outdoor impermeabile, printre care și preferatele părinților: salopetele și jachetele impermeabile!